Mimesis

n-am titlu

La cât pun alarma? Ce faci mâine? La cât intri? Cât ai de plată? Ce mâncăm în seara asta? Ce program ai?

7:00- muncă- şcoală- metrou- aglomeraţie- blugi- microunde- bani-griji- cereale- şefi- trafic-magazinul din colţ- insomnie- televizor- nervi- duş- supermarket- tristete- beţie- nemulţumire

conformism


       De când n-ai mai simţit că traieşti? Nu, nu încerc să te fac să te simţi prost. Te întreb şi atât.
 Pot doar să sper că în sinea ta îţi vei răspunde sincer. 
     Când ai simţit ultima oară că eşti viu? Nu trebuie să te minţi şi să încerci să- ţi induci impresia gresită că un mare eveniment întâmplat în viaţa ta este răspunsul. Nu.
     Lucruri mici. La ele trebuie să te gândeşti. N-am să încep să filosofez şi să-ţi dau exemple de genul: un zâmbet sau un cuvânt sincer, o tigară sau o partida de sex, o plimbare sau o reuşită pe plan profesional. Nu. 
     Gândeşte-te tu. Gândeşte-te ce te face să simţi că trăieşti şi când ai simţit asta ultima oară. Cine eşti tu ca om? Cine eşti tu în marea asta de oameni? Ce simţi? Ce crezi? Ce vrei? Ce iubesti? Cu ce te diferenţiezi de membrii mulţimii de la metrou?
     Facem aproape aceleaşi lucruri în fiecare zi şi foarte puţini mai realizăm ca lucrurile ar trebui să fie altfel. Foarte puţini ne dăm seama că suntem făcuţi să fim altceva decât roboţi fără identitate şi foarte puţini par a fi afectaţi sau încearcă să-şi creeze o identitate.
      Ce suntem noi de fapt? Ce sens avem aici, pe Pământ?
 Să megem la joburi pe care le urâm ca să strângem bani, să ne îmbrăcăm toţi la fel, să facem copii, să ne uităm la televizor, să avem două concedii penibile pe an şi să vânăm oferte? Deja merg prea departe, stiu. 
    Încă de mici învăţăm că toţi suntem diferiţi şi treaba asta pare să fie valabilă până undeva pe la pubertate deşi societatea, sistemul încearcă de foarte devreme o omogenizare. Dacă am reuşi să gândim şi la maturitate cu curajul infantil de a ne diferenţia de ceilalţi, de a face lucruri, de a nu cadea în plasă, lumea ar arata altfel. Nu gândesc fantezist ci spun doar adevărul simplu. la îndemâna oricui. 
   Toţi ştim ce înseamnă rutina. Toţi o urâm dar o îmbrăşisăm cu lene, confort şi un oarecare ataşament în fiecare dimineaţă.
     Într-un anumit moment al vieţii, toţi urâm turmele -eu încă le urăsc şi ştiu că nu sunt singura- dar ne e frică să ieşim din anonimat. Ne e teamă de percepţia celor din jur, ne e teamă de critici, ne e teamă de diferit deşi poate tânjim după el.
     Totul işi pierde din calitate. Nu ma refer la calitatea pe care noi o percepem a fi calitate. Ma refer la o altfel de calitate, la pasiune, la realul palpabil si viu, la frumuseţea unui lucru făcut din placere. Şi noi ne pierdem calitatea..
    Iar am scris despre lucuri triste. Îmi pare rău. Vreau doar să vă rog să nu mai fiţi la fel. Suntem diferiţi, suntem frumoşi, suntem vii..
Ştiu, urmează un dar.
Dar..
..lumea NU ARE TIMP să accepte un alt tip de concepţie. Lumea NU ARE CHEF dupa o zi de muncă să se mai gândească la vise. Lumea NU ARE CURAJ sa iasă din rutină. Lumea NU ARE BANI să facă ce-şi doreşte. Lumea NU ARE DISPOZIŢIA necesară să citească rahaturi de genul ăsta.



Comentarii

Postări populare