Fleur de moule is one year old now


    Ăăăă..spuneam azi pe facebook că am un blocaj. Aseară aveam o mulțime de idei despre cum o să sărbătoresc (în scris), un an de Fleur de moule dar se pare că presiunea de a spune ceva închegat și coerent m-a copleșit puțin.
Aaanyway, am reușit să mulțumesc câtorva dintre oamenii care m-au suținut, m-au ajutat, m-au sfătuit și încurajat si celor cu care am colaborat până acum. Sunt sigură că nu am reușit să amintesc pe toată lumea, dar le mulțumesc din tot sufletul, cu toată sinceritatea și recunoștința, tuturor.
   Îmi amintesc vag despre ideea mea de a-mi face un blog. Începusem să urmaresc vloggerițe din afară și mă fascinau paginile de instagram bine puse la punct. Mă uitam ore în șir la poze pe insta, pe pinterest si pe youtube la clipurile tipelor pe care le urmaream.
  Nu știu exact cum, nu imi amintesc, dar mi-am zis la un moment dat că îmi doresc și eu să fac poze așa : luminate, colorate, fashion foto si foto de produs. Bineînțeles că nu a mers. Îmi amintesc și acum că aveam parfumul Little gold dress de la Avon și încercam să îi fac poză pe o păturică albă, pufoasă. Problema era că nu era lumină în cameră, nu știam cum să editez și totul a fost un dezastru. Nu zic că acum m-aș descurca mult mai bine, nu. Să nu se înțeleagă asta! Așa că..m-am apucat de urmarit tutoriale, de citit, de experimentat, până când poza a ieșit mai aproape de ceea ce îmi doream eu. Și ce bucurie a fost atunci! Am continuat timp de trei luni să fac poze și să postez pe instagram, timp în care am început să mă gândesc, deloc serios, la a-mi face un blog. Pe 9 septembrie, cam pe la ora aceasta, tin minte că Andrei dormea. Mă uitam la un film și când s-a terminat, am rămas cu laptopul deschis si am zis : eu incerc să-mi fac blog! :)))
  Râd pentru că nu știam mai nimic despre asta, m-am chinuit ceva, iar la partea de design, chestii complicate în ale tehnologiei, m-a ajutat o minunata Andra (care are un blog super dragalas).
Si de atunci a luat naștere Fleur de moule, care nici în momentul de față nu a devenit ceva serios, pentru că mi-e teamă și jenă să mă iau prea în serios. Recunosc că mi-a adus multe satisfacții, dar am avut și o mulțime de momente în care am vrut să renunț pentru că simțeam că nu fac ce trebuie. Încă mai am momente în care mă cert că nu ma implic mai mult în asta, momente în care nu îmi place nimic din ce fac, momente în care singură mă descurajez și îmi spun că o puștoaică de 21 de ani, fără lovele și fără un aparat foto, care se pornește greu și care nu are încredere în ea nu are ce căuta în lumea asta dar, continui să o fac :))).
  Nici nu știu ce aș mai putea spune, sunt fericită că a ajuns la vârsta de un an, sunt mulțumită cu alegerea de a-i da naștere și de multe ori hotărâtă să îl cresc. Da, știu că vorbesc ca despre un copil, pentru că așa și este. Un copil sau mai degrabă o floricică mică. Așa am numit procesul, acum un an am plantat o sămânță și acum, după un an, e o floricică miiiică, mică de tot, abia vizibilă cu ochiul liber.
  Le mulțumesc încă o dată tuturor oamenilor care au avut vreodată legătură cu Fleur de moule și  tuturor persoanelor care citesc ce scriu eu pe aici și care au dat like paginii de facebook Fleur de moule, care are peste 1000 de like-uri, număr la care nici nu visam.
  Doamne ajută să am parte de ambiție și inspirație, (fapt ce cred că se va întâmpla deoarece iubesc atât de mult omul de lângă mine încât uneori simt că aș putea să mut munți). La multi ani si vouă, tuturor, și sper tare mult ca blogul acesta să crească și să se afle printre preferatele voastre. Vise, vise, stiu dar, nu se presupune că îți pui dorințe la aniversări? Ei bine, asta e dorința lui Fleur de moule.


Pupici multi, cu sclipici, baloane și praf de stele.
Va mulțumesc pt tot,

XOXO,
Fleur!

Comentarii

Postări populare