Sustainable basics - FUNKYFAIN boots


Nu vă spun o noutate dar v-o spun pentru că ştiu că multe faceţi aceeaşi greşeală pe care eu încă încerc să mă conving să n-o mai fac. Cumpăram pe lângă hainele numeroase luate din sh, care au o calitate foarte bună şi de care sunt foarte mulţumită, multe chestii necesare dar în care nu doream deloc să investesc. Acele itemuri esenţiale pe care în second-uri le găseşti greu sau deloc. De exemplu, o pereche de bocanci de calitate. De câte ori am avut tentaţia, de atâtea ori am renunţat în favoarea a ceva mult mai ieftin şi bineînţeles mai de proastă calitate. Jur că nu susţin cheltuielile aiurea sau achiziţionarea de haine scumpe. Sunt. însă, anumite produse care merită să se afle în căsuţa ta pentru simplu fapt că tu meriţi să nu te uzi la picioare pe o vreme ca  cea de afară sau să ţi se dezlipească ghetele dupa trei zile de mers prin zăpadă cu sare. Aşadar. buy sustainable presupun că vă este cunoscut din afară, este un îndemn care pe mine m-a prins greu şi încă mă mai lupt cu el. Este cumva un susţinător al minimalismului, deoarece încurajează achiziţionarea de produse de care ai musai nevoie şi care vor ţine foarte mult, asta însemnând că trebuie să prezinte o anumită calitate. Mai mult decât atât, produsele hand made pe care le cumperi ajută un producător mic să evolueze, Şi ştim cu siguranţă că produsele hand made sunt calitative. :)
Aşa cum se vede şi în titlul postării, astăzi vă recomand FUNKYFAIN, de unde vă puteţi procura bocanci de damă, ghete şi alte articole din piele, la preţuri bune pentru calitatea oferită. Mai multe detalii despre ei găsiţi pe site sau pe pagina lor de facebook. Până acum s-au comportat exemplar şi mi-au ţinut picioarele calde, ceea ce vă doresc şi vouă. :D
 Eu sunt foarte mulţumită de bocancii mei şi vă îndemn cu drag să cumpăraţi articole de calitate, cel puţin când vine vorba de basics.







Comentarii

  1. Foarte draguti bocancii! Chiar sunt pe stilul meu ^_^

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu trăiesc de ceva vreme după principiul ăsta și-mi doresc să-i văd pe cât mai mulți făcând la fel. Am aflat că este mult mai profitabil pentru mine să am o singură pereche de bocanci de calitate, decât multe, proaste și ieftine, realizate pe bani puțini de oameni săraci și exploatați - ceea ce e o realitate. Ideea e ca bocancii să-și facă treaba, adică să fie confortabili, călduroși și să nu miroasă urât. Tu spui că i-ai testat, deci poate mi-aș lua și eu ceva de genul, decât să le fac vânzare tot la marii comercianți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, sunt foarte multumita de ei. Ii am de dinainte de sarbatori si m-au salvat de toata zapada asta urata. Plus de asta, sunt hand made! Yay!

      Ștergere
  3. Si eu am inceput in ultimii 2 ani sa cumpar haine second hand si investesc banii doar in incaltaminte pe care nu as lua-o niciodata la mana a doua.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce frumosi sunt bocancii astia! Nu stiam de acest site si ma bucur ca l-am descoperit!

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu mi-am cumpărat o pereche de bocanci de la Decathlon, foarte buni, blăniți și extraordinari de comozi iarna. Încep să cred că în acest sezon trebuie să renunțăm la a fi frumoase și la a alege bocanci drăguți, pentru a alege ceva care să ne protejeze de frig.
    Cei propuși de tine sunt frumușei, dar nu cred că se pretează pentru zăpada care este acum la noi și sigur îți îngheață picioarele în ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, sa stii ca ei m-au ajutat si ma ajuta in fiecare zi sa merg fara probleme prin zapada de afara. Sunt minunati! Si au pufulet in interior.

      Ștergere
  7. foarte faini bocancii! eu nu m-as indura sa iau incaltari de la sh, mi-e teama de diversele boli pe care le-as putea lua. la haine nu e problema, ca le fierbi si-ai scapat. dar ca sa dau mai multi banuti pe o singur pereche de incaltari care sa ma si tina,,, merge! mie-mi convine!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cat de frumosi sunt ! Sa ii porti cu placere !
    https://malecsandra.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere
  9. Sunt super, mi-ar place si mie ceva de genu.

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu prea port bocanci, dar e mai bine sa cumperi de calitate, mai ales cand vine vorba de confortul tau.

    RăspundețiȘtergere
  11. Am incercat si eu de cateva ori dar am o fobie daca ii pot spune asa. Nu suport sa pun mana si mai ales sa port hainele ce au fost purtate de alte persoane indiferent ca sunt genti sau incaltaminte. Sustin si eu ca preotul dar nu pot sa fiu partas.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare